Charity

Donatii si alte activitati

      

Galerie foto

Sarbatoare

Tine-ma in mana Ta

Tine-ma in mana Ta - Cristian Barz

 

În 2004 am fost prima dată după cărucior la Caritatea, dar pe atunci încă mai umblam. Eu sufăr de o boală incurabilă care se numeşte Distrofie Musculară Becker şi se manifestă prin atrofierea muşchilor pe tot parcursul vieţii. Boala mi-a fost descoperită când aveam 10 ani, acum am 28, şi am dus boala aşa cum am ştiut. Am frecventat şcoala normală, am mers în liceu la secţia Matematică-Fizică, apoi am facut facultatea la secţia de Informatica Economica. În ultimul an am mers la facultate în cărucior.

 Dupa ce am terminat facultatea şi am luat licenţa, am ajuns să stau permanent în carucior, să depind în totalitate de el. Nu mai făceam nimic doar mă uitam la filme şi stăteam pe internet, iar viaţa mea se scurgea şi nu se întâmpla nimic. Treceau zile lungi, nopţi nedormite şi în fiecare zi făceam acelaşi lucru.  M-am plictistit,  cred că din cauza depresiei nu mai ştiam că aş mai putea face şi altceva. Aşteptam sa se termine zilele, nu stiam câte o sa mai fie şi într-o noapte, când eram sătul de toate, mi-am amintit că la Caritatea au loc întâlniri săptămânale, în fiecare vineri. M-am decis că trebuie să merg şi eu acolo.

In august 2006 am mers să îmi schimb căruciorul cu unul mai potrivit. Atunci am întrebat daca pot participa la întâlniri şi mi s-a spus că da, sunt binevenit, începând cu 1 septembrie. Aşa că m-am dus, nu ştiam la ce să mă aştept, nu ştiam nimic despre oamenii pocăiţi, deoarece provin dintr-o familie de ortodocşi. Eu ştiam doar că trebuie să fac ceva cu viaţa mea.

La prima întâlnire am fost doar un observator, nu cântam, nu mă rugam. După vreo 3 întâlniri am fost chemat într-o tabara de 3 zile la Vărmaga, un sat lângă Deva, în judeţul  Hunedoara. Acolo cel mai mult m-a atras priveliştea, peisajul, deoarece încă nu stiam  nimic despre Dumnezeu. La început eram doar un spectator pasiv, nu am cântat şi nu m-am rugat. Dar apoi,  încet,  m-am deschis şi am ieşit din carapacea mea. M-a atins un cantec, mi-a atras atenţia, se numea “Ţine-mă în mana Ta.”  Parcă tot ce se zicea în el imi vorbea mie, că Dumnezeu are grijă de noi, ne ţine în mâna Lui şi ne ocroteşte. Aceste cuvine mi-au atins sufletul întristat şi încet, încet se aprindea o mică speranţă în inima mea. Parcă nu mă mai simţeam singur.

 Pe atunci încă mai fumam. În acele zile de tabără a fost prima dată când nu am fumat, după mulţi ani. Am venit acasa şi am renunţat la fumat fără nici o problemă. Până atunci am încercat de multe ori să mă las de fumat, dar nu am reusit. Nu ştiam atunci, dar Dumnezeu lucra la inima mea şi cu ajutorul Duhului Său Sfant m-a ajutat să mă schimb, aşa că de atunci nu am mai fumat.

Mergeam mai departe la întâlnirile de la Caritatea şi îmi plăcea tot mai mult. Mă străduiam să nu lipsesc, am început să cânt şi eu cu ceilalti, să leg discuţii cu membrii  mai vechi şi treptat ne-am  împrietenit.

După câteva luni am mers şi la biserică, iar acolo am descoperit multe alte lucruri necunoscute mie, nu ceva care să mă deranjeze. Frecventam  mai departe întâlnirile de la Caritatea şi mergeam la biserică ori de cate ori aveam mijloc de transport si cine sa ma urce scarile cu caruciorul.

În 2007 am participat la 2 tabere, fiecare de câte o săptămână, una organizată de Caritatea şi una de către Centrul David din Hunedoara, condusă de Dora. În aceste tabere eram deja mult mai deschis, am început să citesc în biblie. Deşi încă nu renunţasem la activităţile mele cu filme şi jocuri, am început să imi schimb programul, să nu mai dorm ziua, ci să încerc a dormi noaptea şi treptat am reuşit. După aceste tabere,  mă gândeam că trebuie sa fac  legământ cu Dumnezeu, prin primirea Domnului Isus în inima mea şi prin botezul nou testamental. Dar vedeam ca încă mai trebuie să mă schimb şi am mai aşteptat o vreme.

 

În toamna lui 2007 mă însoţea gândul să particip la o altă biserica la cateheză, dar oscilam şi am renunţat. În primavara lui 2008 am mers iarăşi la Speranta, m-am înscris la cateheză, deşi nu eram hotărât să fac botezul. Dar în final m-am decis şi în  1 iunie 2008, de Ziua Copilului, am devenit şi eu un copil a lui Dumnezeu,  Cel care a făcut cerurile şi pământul.

Acum deja reuşisem să trec peste depresie, aveam o speranţă că voi ajunge în cer la Dumnezeu,  dacă respect Cuvântul Lui. Am inceput sa merg tot mai des la biserică, bucuros că acum aveam şi microbus şi voluntari cu care sa merg. Mai apoi am început să merg  în vizite pe la alţi oameni cu dizabilităţi împreună cu voluntari şi membrii de la Centrul Creştin Mefiboşet.  După ce s-a instalat calculator şi proiector la Caritatea m-am oferit voluntar, să mă ocup de afişarea textelor şi a lecţiilor biblice. De aici încolo am încercat sa ma implic tot mai mult şi sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot fi de ajutor şi pe mai departe.

Acum la caritatea se transmite şi în direct pe internet, eu la calculator şi un alt coleg membru/voluntar se ocupă de camera video. În ultima perioada am început să mă implic şi în activităţi spirituale. Cam aceasta ar fi istoria mea în cadrul Asociaţiei Caritatea şi cu ajutorul Domnului o să merg mai departe pe calea hotărâtă de Dumnezeu. "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă." (Matei 11 cu 28) – aşa  zice Domnul Isus  în  Biblie şi eu am descoperit că e adevarat acest Cuvânt, deoarece şi eu am găsit odihna în El. Dumnezeu să fie laudat şi fie binecuvântaţi  toti acei care s-au implicat în călăuzirea mea pentru gasirea Lui!

Hits: 1098

Linkuri Sociale

Adresele Caritatii

Adresa Postala
Mircea Eliade,nr 22,400364,

Cluj-Napoca,Cluj,Romania

Adresa fizica
Nichita Stanescu Street,no3,Cluj-Napoca,Cluj,Romania

Telefon & Fax

Informatii generale :+40 264 438050
Birou:+40 264 438050
Fax: +40 264 438050